Prezentare
Legislaţie
Juriprudenţă
Afaceri europene
Instituţii aflate în coordonare
Informaţii de interes public
Responsabil Legea 544/2001
Comune (PLEN)
Judecători
Procurori
Agenda preşedintelui
Agenda vicepreşedintelui
Agenda membrilor CSM
Concursuri şi examene
Localizare pe hartă
Comunicat de presă
07 decembrie 2021
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară în temeiul art. 30 alin.1 din Legea 317/2004, rep., pentru a efectua verificări în vederea apărării independenței autorității judecătorești în ansamblul său, față de comunicatul prezentat în mai multe articole de presă, care ar fi fost formulat de o formațiune politică și realizat ca urmare a dispunerii unei măsuri preventive într-o cauză penală.
Președintele a realizat acest demers consecvent principiilor care guvernează activitatea autorităților judiciare, fiind de esența unui sistem judiciar independent ca măsurile organelor judiciare să vizeze exclusiv interpretarea și aplicarea legii, ele nefiind dispuse pentru a răspunde așteptărilor vreunei formațiuni politice; discursul privind statul de drept nu poate fi adaptat exclusiv dorințelor provenite dintr-o parte sau alta a spectrului politic.
Pentru consolidarea încrederii în funcționarea autorității judecătorești, exclusiv în temeiul legii și în afara oricăror influențe, concluziile verificărilor vor fi prezentate opiniei publice imediat după analiza acestora în cadrul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit competențelor sale legale.
Adresă: Calea Plevnei, nr. 141B, Sector 6, Bucureşti
Telefon: +(40)21-311.69.02
Fax: +(40)21-311.69.01
secretar_general@csm1909.ro
Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.