Mesajul domnului judecător Mihai Bogdan Mateescu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, cu ocazia Zilei justiției

04 iulie 2021

Mesajul domnului judecător Mihai Bogdan Mateescu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, cu ocazia Zilei justiției

 

În prima duminică a lunii iulie sărbătorim ”Ziua justiției”, prilej cu care este important să ne amintim, încă o dată, că supremația legii și independența sistemului judiciar constituie baza unei societăți democratice. Cu această ocazie le mulțumesc colegilor judecători, care au continuat să își desfășoare activitatea în aceste vremuri încercate, cu implicare, conștiinciozitate, profesionalism și în deplina respectare a legii, asigurând independența și eficiența sistemului judiciar.

Subliniem, cu atât mai mult astăzi, nevoia de unitate în cadrul sistemului de justiție, unitate care implică atât respect reciproc și colaborare în cadrul corpului profesional al judecătorilor, cât și cooperare loială și dialog deschis și constructiv, întotdeauna în limitele legii, cu ceilalți profesioniști ai dreptului, fără de care nu ar fi posibilă înfăptuirea justiției. Și lor, așadar, colegilor procurori, avocați și tuturor celorlalți parteneri în înfăptuirea actului de justiție cele mai alese gânduri!

Temă de campanie uneori, alteori pretext folosit de alții pentru a atrage atenția de la propriile insuccese ori culpabilizată constant, justiția a continuat. Lăsată fără resurse ani în șir, în mod nepotrivit blamată ori atacată, justiția a continuat să funcționeze, standardul meritocratic care o caracterizează făcând ca actul de justiție să se ridice la un nivel mai înalt decât ar fi fost proporțional cu calitatea și dimensiunile cadrului normativ, cu resursele precare de ordin material, cu volumul în creștere și cu dificultățile de personal. Iar pentru asta, judecătorii români trebuie felicitați de noi toți.

Justiția va continua. Cu judecători integri, echilibrați, buni profesioniști. Cu respect pentru societate și cu asumarea onestă a tuturor vulnerabilităților interne. Dar va progresa cu adevărat într-o societate care să îi înțeleagă locul, rolul, importanța reală, dincolo de sloganuri și fără subiectivism. O va face în parteneriat egal cu celelalte puteri și în deplină înțelegere a competențelor proprii fiecărui profesionist al dreptului, unul în raport cu celălalt și toți în raport cu judecătorul.

Să îi dorim justiției să progreseze, să continue să fie resursă de echilibru în edificiul constituțional român. Judecătorilor care o înfăptuiesc - responsabilitate. Colegilor care contribuie la înfăptuirea ei - înțelepciune. Iar tuturor celor care apelează la ea - sinceritate.

La mulți ani justiției române!

PREȘEDINTELE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Dată publicare: 04.07.2021

Mergi la începutul paginii
Conceptul grafic al site-ului a fost cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Capacitate Administrativa 2014-2020 - cod MySMIS2014 + 118765/SIPOCA 454
Pagina proiectului www.poca.ro

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.