|
"Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei" (art. 133 alin. 1 din Constitutie, republicata)
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de afirmaţiile domnului Valer Dorneanu – preşedintele Curţii Constituţionale
În şedinţa din data de 17 octombrie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că o parte din declaraţiile domnului Valer Dorneanu – preşedintele Curţii Constituţionale a României - în cadrul unui interviu transmis de postul de televiziune B1 TV în data de 7 octombrie 2017, au fost de natură a aduce atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia, inclusiv a sistemului judiciar în ansamblul său.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmaţii precum „nu aş vrea să număr în câte cazuri se simte o influenţă politică în hotărâri judecătoreşti comune şi în câte la noi”, formulate la modul general şi impersonal de preşedintele Curţii Constituţionale, sunt de natură a induce în percepţia publică ideea politizării actului de justiţie, a unui sistem judiciar care nu se bucură de independenţă faţă de puterile politice ale statului.
În considerarea principiului cooperării loiale între instituţiile statului de drept, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, solicită reprezentanţilor celorlalte instituţii ale statului dimensionarea discursului public în termeni de echilibru, moderaţie şi respect faţă de principiile şi valorile constituţionale şi evitarea exprimării unor opinii sau percepţii personale cu potenţial de erodare a încrederii publice în actul de justiţie.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii