COMUNICAT DE PRESĂ privind sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la un judecător din cadrul Judecătoriei Iaşi

26 Aprilie 2024

 

COMUNICAT DE PRESĂ

privind sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la un judecător din cadrul Judecătoriei Iaşi

 

În temeiul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări, potrivit competențelor legale, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare de către un judecător din cadrul Judecătoriei Iaşi.

Sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în mass media în cursul zilelor de 24, 25 şi 26 aprilie 2024, referitoare la atitudini nedemne în timpul serviciului faţă de avocaţi şi justiţiabili, precum şi la eventuale situaţii de nerespectare, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

Dată publicare: 26.04.2024

Mergi la începutul paginii
Conceptul grafic al site-ului a fost cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Capacitate Administrativa 2014-2020 - cod MySMIS2014 + 118765/SIPOCA 454
Pagina proiectului www.poca.ro

Acest portal utilizează cookies pentru a asigura o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Mai multe informații.